De ce nu e suficient doar să îți lauzi copilul?

Recunosc că eu nu am știut până la vârsta de 30 de ani diferența dintre imaginea de sine și stima de sine, nici măcar că se dezvoltă una în defavoarea celeilalte.

Am crescut cu ideea că a-ți lăuda copilul înseamnă să îl încurajezi, să îi crești stima de sine.

Defapt lucrurile stau cu totul altfel, spun experți în dezvoltare personală și psihologie.

Astfel că atunci când copiii vin cu un desen, sau cu orice altă creație care vor să ne-o arate, noi avem obiceiul de a spune: wow, bravo, ce frumos, minunat, sunt mândră/mândru de tine etc.

Ce se întâmplă defapt cu copilul este că el se bucură în exterior de laudă, se simte bine, dar în același timp el nu știe real ce a făcut grozav de părinții au reacționat așa, astfel încât să îi încarce starea de satisfacție pe interior.

Această „laudă goală” fără a fi însoțită de alte argumente nu face decât să îl facă pe copil dependent de laudă, dependent de confirmarea celoralți din exterior, practic crește imaginea de sine și scade stima de sine a copilului.

Copilul nu va ști niciodată că e bun la ceva sau că a făcut ceva grozav decât dacă i se spune din exterior.

Devenit adult nu va fi conștient de capacitățile lui și va aștepta mereu pe altcineva să îi confirme că e bun sau că a făcut o treabă grozavă.

Ce putem face diferit este să îi aducem mereu argumente, să îi punem întrebări ca spre exemplu:

– De ce ai ales culorile acestea?

– Care parte ți se pare ca ți-a ieșit grozav?

– Spune-mi cum ai făcut asta?

Apoi lăsați-i să povestească. O să vedeți cât de satisfacuți se simt și cu cât entuziasm spun.

Dacă este vorba despre copiii care încă nu vorbesc aduceți voi argumentele, spuneți-le clar ce vă place din ce vă arată și ce ați mai adauga în plus, au nevoie de noi prezenți în toate ” proiectele lor”.

Vor ști apoi că sunt capabili sau buni într-un domeniu sau altul fără să aibă nevoie de cineva care să le spună asta.

Și nu în ultimul rând lauda goală este mai bună decât orice critică adusă copilului.

Sper să vă fie util pentru voi la fel cum a fost si pentru mine.

Zile cu zâmbete dragi părinți!😊

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: