Și voi vă doriți ca ai voștri copii să fie înconjurați de iubire mereu?

Da, și eu, mereu mi-am dorit asta. Mă uit la ei cum emană atâta bunătate prin toți porii și îmi e cert că așa vin pe lume toți oamenii.
Nu există clar copii răi. Ei devin frustrați, triști prin prisma oamenilor pe care îi întâlnesc în viața lor, prin prisma părinților care nu îi înțeleg, apoi neștiind cum să își gestioneze emoțiile plâng, lovesc, se tăvălesc pentru că inteligența emoțională trebuie și ea învățată.
Ieri eram cu Anastasia în fața școlii să îl așteptăm pe David. Ea se învârtea în jurul meu și eu o țineam de mână. Chiar și așa a căzut într-un genunchi dar nu încât să se lovească. Nu a plâns, am ridicat-o și ea s-a lipit cu capul de mine (probabil s-a simțit puțin rușinată în fața copiilor prezenți). Un băiețel mai mare s-a apropiat de ea a luat-o de mână a mângâiat-o pe spate și a întrebat-o daca e ok. Ana a zâmbit și a început din nou să se învârtă, bineînțeles că ea nu a înțeles olandeza dar a înțeles că nu trebuie să se simtă nicicum, până ca eu să apuc să îi spun asta.

Îmi doresc să aibă în jurul lor doar persoane crescute în acest fel, ceea ce nu va fi posibil evident, dar atunci când vor întâlni și alt gen de persoane să fie stăpâni pe emoțile lor și să transmită mai departe bunătate.
Copii schimbă lumea.🌏

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: