Acasă

Cum m-am simțit acasă în România…

Am plecat din Olanda pentru 3 zile în România. Trebuia să îmi susțin proba practică a examenului auto, era ultima șansă pentru a nu îmi expira școala pe care nu am reușit să o termin datorită mutării. Mult timp am crezut că nu am cum să fac acest drum din cauză că nu mă sincronizam cu vacanțele lui David si serviciul soțului, ( nu mă gândisem o clipă să fac călătoria singură) .

Mi-am făcut curaj și am zis că trebuie să o rezolv și pe asta, nu eram deloc ok cu mine lăsând in urmă ceva ce avea să imi folosească.

Așa că am ajuns acasă….am simțit mirosul căldurii încă de cum am ajuns.

Deși îmi luasem bilet dus întors care să nu depășească 72 de ore ca să pot doar tranzita făra a sta în carantină…ce credeți picase peste noapte această variantă și Olanda a devenit acum zona roșie deci era obligatoriu carantina 10 zile chiar și așa.

În cele din urmă am reușit o derogare de la DSP pentru a mă întoarce comform biletului pe care il aveam.

După emoția cu carantina am trecut la condus. 🙈

După două zile de puțină practică de condus am susținut examenul. M-am alimentat cu pastile antistres pentru a mă menține pe poziții, să nu îl supăr prea tare pe domnul polițist.😂 Un dezavantaj aș spune pentru mamele peste 30 de ani care se apucă de condus este faptul că suntem mai conștiente de pericole și asta ne fixează bine panica de început. Nu, nu mai merge cu suta dacă vă gândiți la asta. Dacă dai prioritate acolo unde trebuie ești admis chiar daca ti se mai oprește mașina sau iei piciorul de pe ambreaj prea repede. Nu sunt nici ei absurzi și sunt conștienți că suntem la început, însă nu poți lua examenul dacă faci o greșeală pentru care ți se poate lua permisul.

L-am luat. Yuppy! Puii mă așteaptă cu starea asta bună mi-am zis.

Am trecut pe acasă să ii mai simt mirosul, însă nu a fost îndeajuns, aș fi rămas acolo ore întregi să privesc fiecare colțișor care are povestea noastră de până anul trecut păstrată bine. Patul înconjurat de perne către fereastră pentru Ana ca să nu cadă din el, prima poza cu David acasă, fotoliul unde o alăptam pe Ana și șemineul unde îmi puneam cafeaua pe care o beam rece seara, toate acolo.💗 Fără copii nu era nimic complet evident.

Îmbrățișările prietenelor cu care nu am apucat să petrec suficient timp m-au umplut de energie și le sunt recunoscătoare pentru încurajările pe care mi le-au dat în tot acest timp. Îmi întipăriți încă odată faptul că distanța nu poate desparte suflete.

.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: